PUFU, ATAC LA TOMA ȘI PSD

0
24

„Oamenii ăștia…muncesc la Buzău și dorm la Paris”
Declarațiile social-democraților privind unirea municipiului Buzău cu comuna Țintești și cele legate de abținerile liberalilor la votul proiectului nu au fost lăsate netaxate. Senatorul Vlad Pufu, președintele filialei municipale a PNL Buzău a comentat pe pagina sa de Facebook, cu referire la PSD și primarul Constantin Toma, faptul că nu își explică cum pot aproxima Buzăul cu Parisul, iar unirea celor două localități nu se poate face netransparent.
“Nu stiu… câteodată cred că oamenii aștia trăiesc în propriile realități. Ziua muncesc la Buzău și noaptea, dorm la Paris. Altfel nu-mi pot explica cum pot aproxima Buzăul cu Parisul…”, a scris Vlad Pufu, președintele organizației municipal a PNL pe Facebook. În contextul în care social-democrații au sugerat că abținerea liberalilor la votul privind organizarea referendumului de unire a comunei Țintești cu municipiul Buzău se traduce de fapt printr-o opoziție, senatorul liberal a explicat că PSD dezinformează.
“Nu pot să nu reacționez când văd cu câtă ușurintă se deformează intenționat adevărul traducând votul de ABȚINERE, dat de consilierii PNL, drept unul împotrivă. Primarul faptelor bune are o abilitate nativă de influencer…El îți poate vinde oricând un breloc convingându-te că e cheia Parisului. ..de ce am ales să ne unim cu Tinteștiul și nu cu Mereiul, de pildă. Toate impactează in viitor asupra bugetului familiei fiecărui buzoian, iar noi suntem obligați să le explicăm adevărul. În consecință, PNL Buzău nu poate valida prin votul său o acțiune nefundamentată documentat și care are la bază doar simple presupuneri…”
Parlamentarul buzoian lansează două întrebări pentru administrația orașului Buzău.
“Rămân două întrebări la care se evită răspunsul concret.
1. Din ce bani vom susține aceste investiții?Extindem linia de credit?
2. Cum integrăm zona industrială în centrul Buzăului Mare?
Nici după conferința… PSD, nu am văzut o susținere clară a partidului pentru referendum. Un balet al senatorului Romașcanu, o absență a președintelui Consiliului Județean, Neagu și, mai mult, o lipsă de asumare neechivocă a președintelui Ciolacu”.

Florin Zafiu
Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ