REACȚII DUPĂ ASFALTARE

0
437

Apar primele reacții după asfaltarea străzilor de pământ din municipiu. Buzoienii care locuiesc pe arterele care nu au fost niciodată asfaltate și-au creat propriile galerii fotografice, care ilustrează modul în care arătau străzile înainte și după reabilitare.
Lucrările de asfaltarea pe cele 43 de străzi de pământ continuă. Până acum au fost reabilitate 11 dintre ele, iar până la sfârșitul lunii septembrie, autoritățile speră că mai bine de jumătate dintre ele vor fi gata. Lucrările sunt unele complexe, având în vedere că arterele nu au fost niciodată asfaltate. Muncitorii au nivelat, au amenajat trotuare, apoi au trecut la turnarea straturilor de asfalt.
Cei mai bucuroși de lucrările efectuate sunt riveranii. Oamenilor care locuiesc pe străzile de pământ nu le-au venit să creadă că, în sfârșit, vor avea asfalt la porți. La fiecare ploaie erau nevoiți să îndure noroiul, iar vara, praful gros care se ridica după fiecare mașină. Buzoienii chiar și-au creat propriile galerii foto care arată cum erau străzile înainte și după asfaltare.
Noul covor asfaltic al acestor străzi de pământ are o garanţie de cinci ani. Aceasta înseamnă că atunci când, spre exemplu, primăvara apar gropi în asfalt, societatea care a executat lucrările va fi cea care le va acoperi.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ