REFUZATE DIN MOTIVE RELIGIOASE

0
64

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate au eliberat, până acum, peste 1.600 de adeverințe înlocuitoare pentru buzoienii care au refuzat cardul național de sănătate pe motive religioase, tocmai pentru ca aceștia să beneficieze de serviciile medicale la care au dreptul, în calitate de asiguraţi medical. Pentru a primi aceste adeverințe, persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă primirea cardurilor naţioale trebuie să depună la sediul instituției o cerere în acest sens.

La nivelul județului Buzău, pentru Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, din 2014 și până în prezent, au fost tipărite un număr de peste 320,000 de carduri de sănătate.

Până în prezent, au fost returnate la CAS, de către operatorul de servicii poştale, aproximativ 22.000 de carduri, care nu au putut fi înmânate beneficiarilor. Peste 8.650 de carduri au fost eliberate de către instituție pentru buzoienii care fie le-au pierdut, le-au fost furate, fie și-au schimbat numele după căsătorie.

În cazul persoanelor care au deținut un asmenea card, însă între timp a decedat, actul respectiv nu se predă Casei și nici furnizorului, ci rămâne la familie. Categoria de asigurat încetează în sistemul informatic din momentul în care este declarat decesul de către Evidența Populației. CJAS Buzău anunță că, recent, s-a mai încheiat un contract prin care un număr de 7.465 de carduri naționale de sănătate vor fi distribuite asiguraților din județ.

(Dana Sin)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ