Reţeaua publică de apă vs reţeaua privată

0
27

Cine răspunde pentru ce?
Compania de Apă Buzău aminteşte că apa ajunge la robinet printr-un sistem comun. După utilizare, apele uzate sunt preluate printr-o rețea comună de canalizare, care funcționează permanent. Când apar pierderi de apă sau probleme tehnice, este important să știm unde se află punctul de delimitare dintre rețeaua publică și instalația privată. În sistemul de alimentare cu apă există o delimitare tehnică și legală clară între infrastructura administrată de operatorul regional și instalațiile aflate pe proprietate privată. Punctul de delimitare este reprezentat, de regulă, de căminul de branșament și de contorul de apă, arată compania.

Ce intră în responsbilitatea Companiei de Apă?
• conducta publică de alimentare cu apă
• contorul de branșament
• elementele tehnice din căminul de branșament
• intervențiile și lucrările realizate pe domeniul public.
Dacă există responsbilităţi pentru opertorul economic, există şi pentru abonaţi.

Ce intră în responsabilitatea proprietarului?
• instalațiile interioare din locuință
• conductele aflate după căminul de branșament
• robineții, racordurile și instalațiile interioare
• eventualele pierderi existente în interiorul proprietății

Astfel, dacă o avarie apare la conducta publică sau în căminul de branșament, echipele Companiei de Apă intervin pentru remediere. În schimb, dacă problema este identificată după punctul de delimitare, intervenția trebuie realizată de către proprietar sau de către un specialist autorizat.
De multe ori, pierderile „invizibile” din instalațiile interioare pot influența consumul și funcționarea corectă a sistemului dintr-un imobil, spun specialiştii opertorului de apă-canal.
Pentru desfășurarea intervențiilor, verificărilor tehnice și citirea contoarelor, este important ca accesul la căminul de branșament să fie menținut permanent liber.

DISTRIBUIȚI