REŢINUŢI PENTRU CĂMĂTĂRIE

0
88

Şapte persoane au fost reţinute de poliţiştii buzoieni în urma unor ample percheziţii. Operaţiunea a fost declanaştă împoriva unor indivizi bănuiţi de infracţiuni grave precum tâlhărie, camătă şi şantaj.
Acţiune de amploare a poliţiştilor de la Serviciul de Investigații Criminale Buzău, împotriva unor persoane bănuite de tâlhărie, camătă și șantaj. Luni, au avut loc 11 percheziții, în municipiul Buzău, la domiciliile suspecţilor de unde polițiștii au ridicat, sume importante de bani, în lei şi valută, telefoane mobile, precum şi un autoturism. Anchetatorii au informaţii potrivit cărora indivizii, membri ai unei familii din cartierul Mihai Viteazul,au împrumutat bani, cu dobânzi foarte mari mai multor persoane, pe care acestea nu reuşeau să le plătească. Ajunşi în asemenea situaţie, clienţii erau terorizaţi atât fizic, cât şi psihic.

“Din investigații a reieșit că, în perioada 2012-2021, bănuiții ar fi acordat bani cu împrumut mai multor persoane, pentru care ar fi perceput dobânzi, fără a fi autorizați în acest sens. În vederea recuperării sumelor de bani împrumutate sau a dobânzilor percepute, persoanele cercetate ar fi exercitat acte de constrângere fizică și psihică împotriva celor care nu reuşeau să restituie, la termen, sumele datorate. Prin activitatea infracțională, ar fi obținut aproximativ 60.000 de euro, dar și alte bunuri mobile și imobile”, a transmis Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

Șaisprezece mandate de aducere au fost puse în executare, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, camătă şi şantaj. În urma probatoriului administrat, a fost luată măsură reținerii față de șapte persoane, 5 bărbați și 2 femei, cu vârste cuprinse între 23 și 42 de ani, toate din municipiul Buzău. Marţi, au fost prezentați Parchetului, cu propunere de sesizare a instanței, în vederea arestării.

Laurenţiu Marinov

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ