RETRAGERE CU TORȚE PE STRĂZILE BUZĂULUI

0
115

Eveniment impresionat, miercuri seară, pe străzile Buzăului. 400 de militari din țările ale căror soldați odihnesc în Cimitirul Eroilor din Buzău au participat la ceremonia de retragere cu torțe pe traseul Piața Dacia – Aleea Trandafirilor – Bulevardul Unirii – Bulevardul Calea Eroilor – Cimitirul Eroilor.
Mii de buzoieni au însoțit parada pe străzile orașului aplaudându-i pe militarii români și pe cei sosiți din Austria, Germania, Italia, Bulgaria și Republica Moldova.
Evenimentul de miercuri seară a fost doar o parte din seria de manifestări organizate de Primăria Buzău și Divizia 2 Infanterie Getica cu ocazia Centenarului Marii Uniri și reinaugurarea Cimitirului Eroilor din Buzău, cel mai mare cimitir al eroilor din țară. La acțiune au fost prezenți mii de buzoieni de toate vârstele.
Retragerea cu torţe este o acţiune simbolică menită să cinstească memoria militarilor căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă din ţară sau străinătate. Această solemnitate se organizează pentru cinstirea marilor aniversări istorice, naţionale sau militare.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ