ROMÂNIA EDUCATĂ SAU VORBE-N VÂNT

0
26

Temeri de politizare a învățământului
Raportul „România Educată” a fost publicat de Administrația Prezidențială. Proiectul propune mai multe modificări în sistemul de educație, printre cele mai importante fiind posibilitatea liceelor de a introduce un examen de admitere care va fi susținut înaintea Evaluării Naționale, examen de Bacalaureat unic bazat pe competențe minime asemănător testelor PISA și posibilitatea elevilor de a trece de la un liceul tehnologic, la unul teoretic sau vocațional, în baza unui examen. Contactat telefonic, fostul ministru al Educației, Liviu Pop, a declarat pentru TV Buzău că proiectul ar trebui să fie administrat de Academia Română, astfel încât politicul să nu îl schimbe de la un an la altul. Totodată, pentru a fi eficace, ar trebui modificară legea educației și asigurată o finanțare.
În ceea ce privește managementul sistemului de educație, se propune desființarea inspectoratelor școlare și trecerea lor sub o altă formă în subordinea consiliilor județene. Va fi o politizare accentuată a învățământului, atrag atenția sindicatele.
Prin memorandumul asumat de Guvern se urmăreşte constituirea, până la 1 august, a unui grup de lucru interministerial coordonat de prim-ministru, care va elabora rapoarte trimestriale de monitorizare a implementării proiectului „România Educată”. Totodată, s-a propus adoptarea, până la 10 septembrie, a unei hotărâri de Guvern privind aprobarea planului de acţiune, cu termene şi responsabilităţi. Până la 1 octombrie, se are în vedere elaborarea pachetului legislativ care să asigure implementarea proiectului „România Educată”, iar în lunile octombrie şi noiembrie ale acestui an, potrivit Agerpres, executivul doreşte să organizeze consultări cu partenerii sociali, reprezentanţi ai asociaţiilor de părinţi, ai mediului economic şi organizaţiilor neguvernamentale pentru definitivarea pachetului legislativ.

Florin Zafiu
Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ