S-A REDESCHIS SPITALUL RÂMNICU SĂRAT

0
33

Unitatea medicală tratează şi bolnavi non-Covid
Moment mult aşteptat de locuitorii din Râmnicu Sărat şi din zonele limitrofe. Spitalul municipal s-a redeschis după mai bine de un an în care a funcţionat ca unitate medicală suport Covid. Anunţul a fost făcut de primarul Sorin Cârjan şi vine la doar câteva zile după ce autorităţile sanitare ţi-au dat acordul pentru reprimirea pacienţilor care suferă şi de alte afecţiuni decât Covid 19.
“De astăzi, 12 mai, s-a redeschis Spitalul Municipal!”. Astfel sună anunţul pe care l-a făcut primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cârjan pe o reţea de socializare. Redeschiderea pentru toate tipurile de pacienţi a spitalului, care timp de un an a tratat doar pacienţi cu Covid 19, a fost decisă de autorităţi în cursul săptămânii trecute.
“Este un act prin care normalitatea își reintră în drepturi, iar râmnicenii și toți locuitorii din zonele limitrofe se vor simți, din nou, în siguranță.
Fac apel la toți cei care au nevoie de servicii medicale și vor merge la spital în perioada următoare, să țină cont de câteva recomandări:
– să respecte întocmai regulile impuse de pandemie și de măsurile de organizare;
– să manifeste înțelegere și respect față de întregul personal ce deservește spitalul”, este mesajul primarului Sorin Cârjan.
Edilul Râmnicului aminteşte că ne aflăm încă în plină pandemie, iar activitatea spitalului, modul în care sunt organizate circuitele pentru accesul pacienților, implică eforturi suplimentare din partea medicilor și personalului de îngrijire. După redeschidere, la Spitalul Râmnicu Sărat vor rămâne în continuare paturi disponibile pentru pacienţi infectaţi cu Covid19.Pentru cele două tipuri de pacienţi,au fost organizate circuite separate, astfel încât bolnavii infectaţi cu Covid 19 să nu intre în contact cu cei care se vor interna din cauza altor afecţiuni.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ