S-A GĂSIT SURSA DROGURILOR

0
44

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au găsit sursa drogurilor ce au băgat în spital, săptămâna trecută, şase tineri. În urma unor percheziții efectuate în județele Buzău și Galați de polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Buzău, a fost destructurată o grupare infracțională formată din 12 persoane, bănuită de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

Surse judiciare confirmă că printre ei se află şi cei care au ajuns săptămâna trecută la Spitalul Judeţean după ce au consumat etnobotanice. Capul reţelei ar fi un buzoian de 32 de ani. Potrivit anchetatorilor, bărbatul, consumator cunoscut de substanţe interzise, ar fi achiziţionat de la Galaţi prafurile pe care, ulterior, le-a porţionat, le-a amestecat cu acetonă şi le-a distribuit cu ajutorul altor tineri în municipiul Buzău. În total, poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate, sub coordonarea procurorilor de la DIICOT Buzău, au efectuat 15 percheziţii domiciliare, 12 pe raza judeţului Buzău, şi trei pe raza judeţului Galaţi, la persoane bănuite de trafic de produse cu efect psihoactiv.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. Buzău, fiind cercetate sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, precum şi de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive. Faţă de şase persoane a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar alte patru sunt cercetate sub control judiciar. Aceştia au fost prezentaţi în faţa instanţei de judecată, cu propunerea de arestare preventivă.(Laurenţiu Marinov)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ