SANITAS BUZĂU VA CONTINUA PROTESTELE

0
43

Sindicaliștii SANITAS Buzău au protestat, luni, alături de colegii lor din țară, în fața Ministerul Muncii iar miercuri, ei au pichetat sediul Ministerului Sănătății. Aceștia au amenințat cu greva generală în spitale, dacă nu vor ajunge la o soluție de comun acord. Sindicaliștii cer renunţarea la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, câtă vreme aceasta se traduce, în sectorul public, prin anularea creşterii salariale de 25% prevăzută în lege și acordarea tichetelor de masă pe tot parcursul anului 2018. Totodată, ei sunt nemulțumiți de noua Lege a salarizării, prin care veniturile le vor scădea și nu vor creşte.

Dacă la Ministerul Muncii, Lia Olguța Vasilescu și niciun alt reprezentant al instituției nu i-au chemat la negoicieri, de această dată, sindicaliștii buzoieni au fost invitați la Ministerul Sănătății, unde au purtat un dialog cu conducerea Ministerului. Președintele SANITAS Buzău spune că unele dintre revendicările angajaților din sănătate vor fi rezolvate, însă acest lucru nu înseamnă că se va renunța la proteste.

Sindicaliștii SANITAS Buzău, alături de colegii lor din țară, vor continua acțiunile de protest prin organizarea unui miting și a unui marș, în data de 19 octombrie, urmând ca ulterior să se decidă în cadrul Consiliului Național data la care aceștia vor declanșa greva generală în sistemul sanitar. (Dana Sin)

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ