Programul Smart Start USA, cu un buget de 500 de milioane de dolari pentru finanţarea firmelor româneşti care vor să se extindă pe piaţa americană, a fost lansat și la Buzău. Obiectivul principal al programului este crearea primului ecosistem din România dedicat creşterii exportului şi internaţionalizării companiilor cu capital românesc, cu acces prioritar pe piaţa Statelor Unite ale Americii.
Fostul ministru al mediului de afaceri, Ilan Laufer, a lansat și la Buzău, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, instituţii financiar-bancare, dar şi cu Academia de Studii Economice din Bucureşti, programul intitulat „Smart Start USA”, care-şi propune să sprijine finanţarea şi prezenţa IMM-urilor româneşti pe piaţa americană şi nu numai. Proiectul are drept scop să prezinte antreprenorilor oportunităţile oferite de piaţa din SUA, să le faciliteze accesul pe această piaţă, dar şi obţinerea de fonduri pentru o astfel de internaţionalizare a afacerilor lor.
Practic, prin înscrierea pe portalul programului, dacă îndeplinesc o serie de condiţii legate de lipsa datoriilor la stat, de domeniul de activitate, profitabilitate, cifra de afaceri şi tipul de cheltuieli, companiile pot accesa credite de până la 200.000 de dolari şi pot beneficia de îndrumare, educaţie şi instruire antreprenorială în vederea dezvoltării activităţii de export şi extinderii pe pieţele internaţionale.
Bugetul programului este de 500 de milioane de dolari. Aportul propriu al companiei beneficiare de minimum 15%, iar durata implementării de maximum şapte ani.
Printre beneficiile concrete se numără: participarea gratuită la evenimentele „Smart Start USA” din ţară şi străinătate, semnătură electronică gratuită pentru toţi aplicanţii în program, precum şi facilitarea accesului la reţeaua ataşaţilor economici ai României în străinătate, la reţeaua Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi la garanţii din partea fondurilor de garantare şi contra garantare.
DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA