Festivalul se va desfășura între 14 și 21 octombrie
În perioada 14 – 21 octombrie se va desfășura cea de-a X-a ediție a Săptămânii Teatrului Tânăr, un festival devenit tradiție.
Teatrul „George Ciprian” Buzău
“De zece ani, Săptămâna Teatrului Tânăr transformă toamna buzoiană în sezonul tinerilor artiști. Sunt așteptați peste 70 de creatori care vor urca pe scena Teatrului „George Ciprian”. Programul include o selecție de spectacole dintre cele mai apreciate din stagiunea curentă, de la reprezentații care abordează tematici de actualitate până la povești din spatele cortinei, despre culisele actorilor. Anul acesta, spectatorii se vor bucura de un maraton de opt zile în care vor viziona producții provenind de la Teatrul Excelsior, Teatrul de Stat Constanța, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău, Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, Teatrul Roșu. Acestora li se adaugă două spectacole inedite, prezentate de trupa de copii de la Palatul Național al Copiilor Buzău, coordonată de Adrian Constantin, și Trupa Treivirgulăpaișpe, coordonată de Dănuț Solcan”, anunță Teatrul „George Ciprian” Buzău.
Festivalul va debuta sâmbătă 14 octombrie cu spectacolul „8 tați” de Tina Müller, regia Irisz Kovacs, producție a Teatrului de Stat Constanța.
Teatrul „George Ciprian” Buzău
„În închiderea festivalului, pe 21 octombrie, sunt programate două reprezentații speciale, susținute de elevi de la Palatul Național al Copiilor Buzău („Copii răi” de Mihaela Michailov, regia Adrian Constantin) și de Trupa Treivirgulăpaișpe („Sectorul S” de Emanuel Pârvu, regie colectivă).
Ducând tradiția mai departe, festivalul Săptămâna Teatrului Tânăr reunește în jurul său o echipă numeroasă de aproape 100 de voluntari, alcătuită din liceeni de la diverse colegii buzoiene, care se implică activ în organizarea și promovarea evenimentului”, au transmis organizatorii.
Cristi Zburlescu
Florin Zafiu













