Scandal la Prefectură pe tema ședințelor online

0
58

Primarii vor transparență și nu prea
Mai mult de jumătate din primăriile județului nu transmit online ședințele consiliilor locale și nici nu informează locuitorii cu privire la hotărârile luate la nivel de comună, arată o analiză a Prefecturii Buzău. În cadrul unei ședințe online o parte dintre reprezentanții localităților au intrat în polemică cu prefectul județului invocând motive de a nu transmite online ședințele consiliilor, decât în anumite condiții.
36 dintre cele 87 de primării din județul
Buzău au hotărârile de consiliu local publicate la zi pe paginile de internet, ceea ce
reprezintă 41% din total și doar câteva transmit online ședințele consiliilor locale. Prefectura Buzău a constatat o reticență din partea primăriilor în a transmite online ședințele astfel încât le-a solicitat încă o dată transparență maximă.
O parte dintre primari au precizat că sunt de acord cu transmiterea online a ședințelor consiliilor locale dar la acestea ar trebui să aibă acces, potrivit unor prevederi legale, doar cetățenii comunelor respective.
Pe de altă parte reprezentanții Primăriei Nehoiu spun că transmiterea online a ședințelor nu ar permite intervenția cetățenilor care ar dori să ia cuvântul.
Există această tehnologie, a adăugat prefectul județului, care le-a transmis primarilor că orice platformă online de comunicare, prin definiție asigură posibilitatea unui dialog.
De remarcat faptul că la acest moment Primăria Municipiului Buzău, Primăria Municipiului Rm. Sărat, Primăria Comunei Pârscov și Primăria Comunei Zărnești transmit pe pagina de socializare sedințele Consiliului Local. Prefectura a anunțat că va face publică lunar lista cu primăriile care s-au conformat sau nu vizavi de asigurarea accesului cetățenilor la informațiile de interes public.

Florin Zafiu
Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ