Scandal monstru în ședința CLM Buzău

0
20

Conflictul dintre primarul Constantin Toma și fostul judecator Constantin Florescu continuă
Conflictul dintre primarul Constantin Toma și consilierul local Florescu Constantin, fostul președinte al Tribunalului Buzău tinde să se cronicizeze. În cadrul ședinței Consiliului Local Municipal la care s-a luat în discuție încheierea unui acord între orașul Buzău și o fundație umanitară cu scopul de a înființa un spital municipal și un complex de sănătate, cei doi și-au împărțit acuze. Totul a plecat de la faptul că edilul ar fi început demersuri în urmă cu 7 ani pentru crearea unui campus universitar, proiect lăsat de izbeliște și de la faptul că ar putea exista și alte soluții pentru realizarea proiectului în afară de colaborarea respectivă.
De aici, lucrurile au degenerate în consiliul iar cei doi aleși locali și-au împărțit acuze reciproce.
Conflictul dintre fostul președinte al Tribunalului Buzău și primarul Constatin Toma este de notoriatate și a ajuns la apogeu în acest an în contextul scandalului legat de finanțarea proiectului privind reabilitarea străzilor și a unor acuze privind săvârșirea unor eventuale fapte de corupție care nu au fost însă confirmate de organele de urmărire penală.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ