Școala profesională, o alternativă la liceu

0
35

Învățământul dual, cale bătută către o carieră
Examenul de Evaluare Națională a scos la lumini elevi care au reușit să obțină medii de peste 9.00 cu ajutorul cărora s-au înscris la licee și colegii cu norotietate din județul Buzău. Există și elevi care dintr-un motiv sau altul au primit note mai mici. O bună parte dintre aceștia vor merge către școlile profesionale, sunt de părere cadrele didactice.
Vorbim despre învățământul dual, acolo unde elevii pot beneficia atât de pregătire profesională și teoretică cât și de diverse facilități și beneficii financiare. În ultimă instanță, la finalul anilor de pregătire, elevii vor învăța o meserie pe care o vor putea practica din postura de angajați chiar la societățile comerciale unde au făcut ore de practică în decursul anilor de studiu.
Liceul Tehnic și Liceul D.Filipescu sunt două instituții care organizează forme de învățământ dual iar Primăria Buzău a anunțat că va investi sume importante pentru realizarea unui consorțiu de învățământ superior pentru ingineri.

DISTRIBUIȚI