SCOR 1-0 PENTRU ȚÂNȚARI

0
4

Urmează runda a doua
Parcurile din municipiul Buzău, în special Crângul, au devenit pepiniere de țânțari, iar pericolul este cu atât mai mare cu cât, deja, șase buzoieni au fost internați cu suspiciuni de infecare cu virusul West-Nile. Primăria Buzău și RER Ecologic au anunțat o nouă etapă de dezinsecție la sol și aviotratament.

“…Mâine începem runda a doua de dezinsecție la sol în tot orașul, iar peste o săptămâna un nou aviotratament! Cred că la pauză e 1-0 pentru țânțari….dar scorul final contează!”
…a scris pe Facebook, viceprimarul municipiului Buzău, Ionuţ Apostu. Acesta a declarat că acțiunile de dezinsecție vor viza în special parcurile mari din oraș, dar și locurile de joacă pentru copii.
Plimbările prin parcuri se pot transforma în internări la spital din pricina țânțarilor. Șase buzoieni au ajuns la medic cu suspiciuni de infecție cu West Nile, dar din fericire o bună parte din ele nu s-au confirmat.
RER SUD, anunţă că operaţiunea de dezinsecție face parte din Planul Unitar de Acțiune. Substanțele folosite fac parte din grupa 3 de toxicitate, nu afectează sănătatea populației, dețin fișă tehnică de securitate și sunt avizate de Ministerul Sănătății.

Florin Zafiu
Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ