SE CERE INVENTARUL PUNŢILOR PIETONALE

0
43

Accidente precum cel de ieri de la Tisău, când o punte s-a rupt în timp ce era traversată de şase femei, ar putea avea loc şi în alte părţi ale judeţului. Situaţia juridică a acestor podeţe este destul de neclară, iar fonduri pentru reparaţia lor nu s-au mai alocat în ultima perioadă.

În urma evenimentului de ieri, când şase femei fost rănite după ce puntea pe care se aflau s-a rupt şi au căzut de la o înălţime de peste patru metri, Prefectura a cerut Apelor Române un inventar al tuturor punţilor peste cursurile de apă, pentru a întocmi o situaţie privind starea în care se află acestea. Este însă cunoscut faptul că probleme sunt şi în alte localităţi, nu doar la Tisău.

Pentru repararea şi întreţinerea unor astfel de căi de comunicaţii, Instituţia Prefectului a solicitat Guvernului să aloce bani din fondul de rezervă. Banii nu au venit, iar primarii au fost nevoiţi să se descurce, fiecare cum a putut.

Potrivit conducerii Prefecturii, administratorul cursurilor de apă este Direcţia Apele Române, însă puntea de la Tisău nu este în domeniul  public al statului, aşa cum prevede legea. Astfel se impune, mai întâi de toate reglementarea regimului juridic al acestor punţi pietonale, pentru a putea fi reparate, iar în cazuri nefericite precum cel de ieri să poată fi găsiţi responsabilii. (Laurenţiu Marinov)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ