SE EVALUEAZĂ PAGUBELE

0
60

Autorităţile au făcut bilanţul intervenţiilor de ieri, când potopul s-a abătut asupra judeţului Buzău. Pagubele însemnate, produse de inundaţii, urmează să fie evaluate de comisii aflate în zonele afectate.
A fost o zi grea pentru pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău. Ieri, după-amiază, când furtuna a măturat judeţul, angajaţii ISU au intervenit în zeci de situaţii pentru evacuarea apei din curţi, ori locuinţe. Potrivit bilanţului Prefecturii au fost afectate zone importante atât din municipiul Buzău, cât şi din judeţ.
O situaţie deosebită s-a înregistrat la Chiliile, unde au fost distruse trei drumuri comunale, acestea fiind, aproape impracticabile.
Peste 35 de pompieri cu 8 autospeciale și 14 motopompe au fost angrenați în acțiunile de intervenție din zonele afectate, activitățile fiind finalizate, târziu, în noapte, în jurul orei 24.00. Astăzi, Instituţia Prefectului şi-a trimis reprezentanţii în zonele afectate de precipitaţii pentru a evalua pagubele şi a stabili necesarul pentru intervenţiile viitoare.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ