Experţi PSD lucrează la un proiect de lege
Reorganizarea teritorială, un subiect vehiculat în ultimii ani, care ar putea reduce din numărul oraşelor şi comunelor din România ar putea căpăta în curând o formă legislativă. Deputatul Partidului Social Democrat, Romeo Lungu a transmis că reforma este necesară pentru o utilizare corectă a resurselor.
Romeo Lungu via Facebook
“Este timpul să acționăm pentru o schimbare profundă şi necesară în administraţie. Reforma administrativ-teritorială reprezintă soluția pentru eliminarea risipei și optimizarea structurilor centrale și locale. O administrație modernă și eficientă este esențială pentru buna funcționare a țării și pentru a asigura o utilizare corectă a resurselor publice”, a transmis deputatul PSD, Romeo Lungu.
În acest context, în curând reorganizarea teritorială ar putea lua forma unei legi.
Romeo Lungu via Facebook
“Premierul Marcel Ciolacu, alături de o echipă de experți din PSD , lucrează intens la un proiect de lege care să transforme actualele structuri administrative într-un model adaptat nevoilor reale ale cetățenilor. Această reformă nu este doar un act de responsabilitate, ci și un angajament pentru viitorul României ”, a precizat Romeo Lungu.