Mult a fost, puțin a mai rămas. Așteptarea șoferilor care și-au pierdut timp prețios în trafic pentru a traversa podul de la Mărăcineni se va termina. O săptămână mai au de lucru muncitorii până când vor finaliza reabilitarea podului de la Mărăcineni. Vineri, reprezentanții Ministerului Transporturilor au făcut o vizită de lucru pentru a verifica stadiul lucrărilor, iar la final au dat asigurări că mașinile vor circula pe podul de la Mărăcineni pe data de 30 august.
Vizită fulger, vineri dimineață, la podul de la Mărăcineni. Ministrul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Ovidiu Sârbu, însoțit de prefectul județului, Carmen Ichim au dorit să verifice stadiul lucrărilor și dacă muncitorii s-au încadrat în graficul stability în contract. Reprezentantul Ministerului Transporturilor s-a declarat mulțumit atât de calitatea lucrărilor, cât și de stadiul acestora și a dat asigurări că circulația rutieră pe noul pod se va redeschide pe 30 august.
Muncitorii lucrează la parapetul dintre cele poduri, urmând să facă marcajul și apoi ultimele finisaje. Reprezentanții Prefecturii vor continua vizitele, zilnic, pe șantier pentru a se asigura că pe 30 august, la ora 8, mașinile vor circula pe podul de la Mărăcineni.
După încheierea acestor lucrări, vor fi demarate altele pe podul de pe celălalt sens de mers, afectat de traficul intens, dar acesta nu va fi închis total, permițându-se circulația pe un fir, iar lucrările se pare că se vor efectua pe timpul nopții.
DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA