SEMNE DE CONCILIERE! Primarul vrea să ajungă la o înțelegere cu Comp. De Apă

0
71

Primarul Constantin Toma dă semne de conciliere în scandalul cu Compania de Apă. Edilul a declarat că își dorește o discuție serioasă cu reprezentanții Companiei de Apă, iar la final ambele părți să cadă de comun acord asupra micșorării prețului apei potabile.
Însă pentru că edilul nu a obținut până acum rezultatele dorite în ceea ce privește schimbarea unor reguli la Compania de Aă, nici acum nu este prea optimist că va reuși ceea ce și-a propus. Totodată, luna aceasta, primarul Constantin Toma va iniția un proiect de hotărâre ce vizează înjumătățirea prețului apei meteorice.
În același timp, dacă proiectul va fi aprobat, primarul va solicita fiecărei unități de învățământ și instituțiilor subordonate să facă cerere astfel încât Compania de Apă să recalculeze facturile din trecut și să acorde despăgubiri.

DENISA IRIMIA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ