SNPPC: “Nu trebuie să fim eroi…”

0
19

Sindicatele vorbesc despre accidentul în care a fost implicat un polițist
Un polițist din Râmnicu Sărat a fost rănit grav în weekend în timp ce urmărea un șofer care conducea fără permis și care alimentase dintr-o benzinărie, fără să achite contravaloarea carburantului. La acest moment, polițistul se află internat și a trecut printr-o procedură chirurgicală. Liderii Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual – Filiala Buzău apreciază că oamenii legii nu dețin autovehicule performante care să le asigure un minim de siguranță pe timpul acțiunilor, în acest fel viața lor fiind pusă în pericol de fiecare dată.
Sindicaliștii apreciază că oamenii legii duc lipsă de dotări și nu pot proceda la oprirea unor autoturisme așa cum o fac unitățile de poliție din țările dezvoltate. Drept urmare, probabilitatea producerii unui accident este ridicată.
O autospecială de Poliție a fost implicată în weekend într-un grav accident de circulație pe Drumul Județean 203 A, în localitatea Valea Râmnicului. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Buzău, în timp ce un echipaj desfășura activități de control al traficului, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism dat în consemn pentru faptul că șoferul a alimentat cu combustibil la o stație de distribuție carburant din Râmnicu Sărat și nu a plătit. Autoturismul urmărit, condus de către un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Galați, a ieșit în afara carosabilului și a accidentat un pieton. În timpul urmăririi, conducătorul autospecialei de poliție, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Râmnicu Sărat, a intrat în coliziune cu un tub de beton, ulterior lovind un stâlp de electricitate. În urma evenimentului rutier 2 persoane au necesitat îngriji medicale, șoferul autospecialei de poliție și pietonul.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ