SPECTACOL MUZICAL LA TEATRU

0
27

Pe 17 și 18 februarie, de la ora 18:00, Teatrul „George Ciprian” va găzdui spectacolul muzical Broadway Rocks, realizat de studenții de la University Centre Weston sub îndrumarea regizorului Kyle Davies.Spectacolul se adresează tuturor vârstelor, dar în special adolescenților și tinerilor. Echipa de la Weston va juca două spectacole la Buzău, urmând să mai susțină câte două spectacole la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani și la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești. Prețul biletelor pentru spectacolele din Buzău este 30 lei pentru adulți și 15 lei pentru elevi și studenți.

OPT CANDIDAȚI PE LOC

Peste 6.000 de persoane s-au înscris pentru a candida pe unul dintre cele 770 de posturi de ofițeri, agenți și personal contractual scoase la concurs din sursă externă și prin reîncadrare în Poliția Română. La un simplu calcul, asta în seamnă că sunt 8 candidați pe un loc aceștia urmând să susțină probele de concurs specifice fiecărei specializări. Până vineri, 19 ianuarie, 3.060 de candidați s-au înscris pentru a candida pe cele 319 posturi de ofițer de poliție scoase la concurs. De asemenea, pentru cele 268 de posturi de agent de poliție, s-au înscris 2.870 de candidați, iar pentru cele 183 de posturi de personal contractual s-au înscris 258 de persoane.

BUZĂUL, PE ,,LISTA LUI POP”!

Ministrul Educatiei, Liviu Pop a scris recent, pe pagina sa de Facebook că, la 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, sunt 2418 unități școlare cu grupurile sanitare în exterior. Celor spuse, Pop a adăugat și o listă în care apar unitățile școlare, pe județe, unde elevii merg la toaleta din fundul curții. Județul Buzău figurează pe ,,listalui Pop” cu 59 de unități de învățământ care se află în această situație. Anunțul Ministrului Educatiei, Liviu Pop a venit la scurt timp după ce biroul de presă al instituției a transmis un comunicat care sublinia că în 2017 au fost finalizate și date în folosiță 40 de grădinițe.

ACCIDENT LA PĂTÂRLAGELE

Două autoturisme s-au tamponat, miercuri seară, pe DN10, la Pătîrlagele, O persoană a fost uşor rănită.  Traficul a fost restricţionat temporar pentru efectuarea cercetarii la faţa locului de către poliţişti şi pentru ridicarea autovehiculelor implicate. Din primele date, puse la dispoziţie de Biroul de presă al IPJ Buzău, un conducător auto, de 42 ani, din Turda, care circula pe DN 10, dinspre Braşov către Buzău, nu ar fi păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autovehiculul aflat  faţa sa, condus de un tînăr de 25 de ani şi a intrat în coliziune cu acesta, după care a ajuns în afara părţii carosabile. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea unei pasagere din autoturism, în vîrstă de 41 de ani, care a fost transportată la spital. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ