SPRIJIN FINANCIAR PENTRU MĂNĂSTIREA RĂTEŞTI

0
83

Consiliul Judeţean a aprobat în şedinţa de luna aceasta repartizarea sumei de 100 de mii de lei, din bugetul propriu pentru salvarea Mănăstirea Răteşti, grav afectată de alunecările de teren. Pentru reabilitarea aşezământului monahal a existat un proiect European care nu s-a putut realiza tot din cauza alunecărilor de teren. Acum, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei accesează fonduri prin Compania Naţională de Investiţii pentru Mănăstirea Răteşti. Investiţia poate fi blocată însă, din cauza unor sume din bani europeni ce trebuie restituiţi. De aceea, Consiliul Judeţean a decis să acorde urgent, un sprijin financiar.

În mai 2014, după trei zile de precipitații, dealul de sub Mănăstirea Rătești a luat-o la vale, cu tot cu chilii. Dezastrul a făcut să se piardă majoritatea chiliilor iar biserica să fie atât de șubrezită încât acum stă să cadă. Astfel, cele 40 de maici au fost obligate să-și părăsească chiliile. Stareţa mănăstirii a obţinut în primăvara aceluiași an, fonduri europene pentru a transforma complexul într-un loc de pelerinaj şi turism religios. Dezastrul natural a stopat însă finanţarea iar lucrările de stabilizare au fost făcute din bugetul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei şi din surse guvernamentale.(Laurenţiu Marinov)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ