START FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE DANSURI FOLCLORICE

0
211

Pentru al cincilea an consecutiv Buzăul găzduieşte Festivalul Internaţional de Dansuri Folclorice „Plaiurile Mioritei”, eveniment la care participă ansambluri din opt ţări. Dansatorii au venit deja la Buzău, iar astăzi a avut loc deschiderea oficială a concursului. Până duminică, buzoienii pot admira demonstrații de dansuri specifice țărilor precujm America, Israel, Turcia sau Lituania.
Consiliului Județean organizează, în acest final de săptămână, cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Dansuri Folclorice „Plaiurile Mioriței”. La ediția din acest an sunt invitate să participe ansambluri folclorice din Lituania, Polonia, Turcia, Israel, Slovacia, Statele Unite și România. Deschiderea festivalului a avut loc joi, când delegațiile țărilor participante au fost invitate la Consiliul Județean.
Festivalul a debutat cu o paradă a tuturor ansamblurilor venite de peste hotare și cu o demonstrație de dansuri folclorice. Începând de vineri, în fiecare seară, de la ora 18.00, vor avea loc spectacole de dans pe scena din Crâng.
Spectacolele de dansuri folclorice vor avea loc în diferite locaţii din Buzău şi Râmnicu Sărat, în paralel. Fiecare ţară va susţine câte un recital de 30 de minute, iar în deschiderea lor, vor evolua dansatorii din Buzău. De asemena, în timpul lor liber, dansatorii străini vor putea vizita obiectivele turistice din județ.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, tot în Parcul Crâng, va avea loc Târgul Internaţional de Meşteşuguri Tradiţionale, în cadrul căruia meşteri din Israel, America, Slovacia, Lituania şi România îşi vor expune creaţiile. Târgul va fi deschis zilnic între orele 12.00 şi 20.00.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ