SURPRIZE DE ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

0
147

Ziua de 1 Decembrie se anunță pentru buzoieni a fi una plină de evenimente. Consiliul Județean Buzău a pregătit o serie de surprize pentru toți cei care vor fi prezenți la evenimentele ce vor avea loc de Ziua Națională a României. După festinul cu fasole din Parcul Crâng, buzoienii vor avea parte, tot acolo, de un spectacol la care vor participa o serie de artiști. Totodată, de la ora 16.00, Grupul Vouă le va descreți frunțile celor prezenți în sala mare a Consiliului Județean.

Ca în fiecare an, Consiliul Județean organizează o serie de activități cu ocazia Zilei Naționale a României. După ce se va încheia parada militară, buzoienii vor fi invitați în Parcul Crâng acolo unde îi așteaptă porțiile cu fasole dar și un spectacol organizat cu ocazia acestui eveniment important în viața tuturor românilor. După-amiază, buzoienii sunt invitați apoi la un alt spectacol la sala mare a Consiliului Județean, acolo unde vor putea uita de grijile de zi cu zi și își vor descreți frunțile urmărindu-i pe artiștii de la Grupul Vouă.

Și Muzeul Județean Buzău a pregătit, special pentru această zi, o serie de expoziții care vor putea fi vizionate de toți cei ce calcă pragul instituției. Totodată, se va organiza și un concurs iar primii 500 de buzoieni care vor răspunde la întrebările ,,De ce iubești România? ” și  ,,Ce i-ar trebui României să o iubești mai mult?” vor primi mici cadouri din partea Muzeului Județean.(Dana Sin)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ