SURPRIZE, DUPĂ CONTESTAŢII, LA BAC

0
154

Surprize mari la Bacalaureat, după recorectarea lucrărilor candidaţilor care au depus contestaţii. Peste 40 de absolvenţi de liceu au promovat examenul în urma contestaţiilor. Bucurie mare a fost şi pentru alţi trei elevi care în urma afişării rezultatelor finale au aflat că au obţinut nota maximă, astfel că numărul mediilor de 10 la această sesiune a Bacalaureatului ajunge la 6, în judeţul Buzău.
Procentul de promovare la examenul de Bacalaureat a crescut cu 2 la sută în urma soluţionării contestaţiilor, iar Buzăul a urcat şi în topul judeţelor cu cele multe medii de 10. După recorectare, 48 de candidaţi au promovat Bac-ul, iar alţi trei au primit nota maxima. Astfel, conform datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean, numărul celor admişi a crescut, după contestaţii, de la 1 899, la 1 947.
Cele mai multe contestaţii au fost la proba de Limba română, materie la care s-au înregistrat şi cele mai multe creşteri ale notelor.
Diferenţele numeroase, dintre mediile iniţiale şi cele acordate după recorectare, ridică unele semne de întrebare privind corectitudinea notării. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar pun însă, neconcordanţele, pe seama presiunii pe care o simt profesorii corectori, în timpul examenului.
După afişarea rezultatelor finale, județul Buzău are 6 medii de 10 la Bacalaureat. Cinci dintre elevii de 10 pe linie au absolvit Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu”, fapt ce plasează liceul buzoian, din acest punct de vedere, pe locul 3 în topul naţional. O altă medie maximă vine de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Buzău.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ