SUTE DE OAMENI O CAUTĂ PE RAISA

0
12

Câini de urmă, folosiți de polițiști

Polițiștii buzoieni au fost sesizați de dispaiția unei fete în vârstă de doar 5 ani și 7 luni. Părinții Raisei Florentina Scarlat au sunat la 112 și au povestit că minora a plecat de acasă, din comuna Săgeata, sat Gavanesti şi nu a mai revenit. Au fost constituite echipe de căutare care au desfășurat activități specifice atât pe timp de noapte cât și pe parcursul zilei.
Poliția este în alertă după dispariția Raisei, o fetiță de doar 5 ani, din comuna Săgeata. Copilul a plecat de acasă joi seară, în jurul orelor 21.30 și nu s-a mai întors. Au fost mobilizate peste o sută de persoane inclusiv câini de urmă pentru a da de urma minorei.
Autoritățile au folosit pe timpul nopții camere de termoviziune în speranța că o vor găsi.
Căutările au fost desfășurate în continuare pe parcursul zilei fiind mobilizate noi efective.
Potrivit IPJ Buzău, la momentul dispariţiei, minora era îmbrăcată cu pantaloni scurți de culoare roșie, fără articol vestimentar în partea de sus a corpului și desculță. Aceasta are 1 m înălţime, aproximativ 22 kg, păr şaten, lung, ochi caprui, ten alb. Minora este diagnosticată cu dizabilități de dezvoltare și nu răspunde când este strigată pe nume.
Florin Zafiu
Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ