“Ținutul Buzăului”, vot final pentru atestarea UNESCO

0
30

Emoții pentru județul Buzău
„Ținutul Buzăului” este la un pas de a deveni Geoparc Global UNESCO, al doilea din România după Țara Hațegului. Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu a anunțat că la mijlocul lunii aprilie va fi dat votul final de către o comisie UNESCO, urmând ca rezultatul să fie dat publicității în data de 21 aprilie.
Vulcanii noroioși, domurile de sare, focurile vii, trovanții de la Ulmet, așezările rupestre și chihlimbarul roșu de la Colți – renumitele locuri ale Ținutului Buzăului ar putea fi atestate UNESCO. Pentru a obține statutul de Geoparc Global, “Ținutul Buzăului” trebuie să bifeze 99 din cele 101 de criterii analizate de specialiști. În decembrie 2020, după inițierea procesului de aplicare pentru obținerea statutului de Geoparc Global, Asociația Ținutul Buzăului, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, a finalizat cu succes primul capitol al proiectului, transmițând către UNESCO dosarul de evaluare. Aplicația a constat în prezentarea teritoriului, a patrimoniului cultural, a valorilor geologice semnificative pentru istoria planetei și a progresului pe care echipa l-a făcut în ultimii ani, pentru a pune aceste valori în slujba comunităților locale. Președintele Consiliului Județean Buzău a precizat că în luna aprilie comia UNESCO va da votul final pentru atestarea Ținutului Buzăului ca Geoparc Global.
Președintele Consiliului Județean Buzău crede în șansele Ținutului Buzăului de a deveni Geoparc UNESCO dar nu a avansat un pronostic.
O dată obținut titlul, teritoriul va fi recunoscut pe plan internațional, urmând a fi promovat de UNESCO în Rețeaua Europeană și Globală a Geoparcurilor. Acest lucru va însemna o mai mare vizibilitate din punct de vedere turistic. Ulterior, la fiecare patru ani, teritoriul va fi reevaluat și revalidat de către doi specialiști internaționali, pentru a se verifica progresul în dezvoltarea comunităților.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ