Incendiul de pe Dealul Istrița și dezastrul din zona industrială
Pe parcursul anului trecut, pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină la mii de evenimente. Cele mai multe dintre intervenții au vizat incendiile de vegetație uscată. Săptămâni la rând, focarele apăreau dintr-un punct într-altul al județului, flăcările cuprinzând păduri, arii protejate, terenuri private, punând în pericol locuințe și vieți omenești. De departe cea mai grea intervenție a fost cea înregistrată pe Dealul Istrița.
Incendiul a fost atât de puternic încât pompierii s-au luptat cu flăcările zile în șir. Două aeronave C-27J Spartan din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost configurate pentru misiuni de stingere.
Un al incendiu deosebit de violent a fost cel din zona industrială a municipiului Buzău.
În incinta fabricii se produceau materiale compozit din lemn şi plastic. Pentru că în zonă erau degajări mari de fum, locuitorii au primit mesaj de avertizare prin Ro-Alert.
Florin Zafiu