“Unde ești Adame?”

0
48

Filmul în care realizatorii tac, lăsându-L pe Dumnezeu să vorbească
Colegiul Național “B.P.Hasdeu” a fost gazda unei întâlniri cu producătorul filmului “Unde ești Adame?”. La evenimentul organizat în amfiteatrul instituției de învățământ au luat parte elevi și cadre didactice deopotrivă. Documentarul „Unde ești, Adame?” vorbește despre viața în mănăstirea athonită Dochiaru în vremea stăreției Arhim. Grigorie, spune producătorul. Realizatorii au așteptat câțiva ani binecuvântarea Starețului Grigorie pentru a face filmul, apoi au filmat timp de patru ani, în zece expediții făcute în Sf. Munte.
Documentarul face referire la viața mănăstirii iar titlul filmului, potrivit Basilica.ro care îl citează pe părintele Gheorghe Holbea, „Este o întrebare care a fost pusă mai întâi de Dumnezeu atunci când Adam a crezut că se poate ascunde de Dumnezeu. Starețul Grigorie face referire la una din omiliile Sf. Simeon Noul Teolog despre nevoința de căință pentru toți creștini, adică dialogul lui Adam cu Dumnezeu după cădere”.
Filmul a fost lansat în 20 de țări și poate fi vizionat la cerere în cinematografe.
Intriga filmului „Unde ești, Adame?”se desfășoară într-o veche vatră monahală – Dohiariu, așezată pe coasta de vest a muntelui Athos, o peninsulă din Marea Egee declarată Republică Monahală Autonomă și aflată în folosința exclusivă a monahismului ortodox răsăritean. Fenomenele naturii se împletesc armonios în succesiunea continuă a muncii și a rugăciunii, aliniindu-se într-o relație ritmică a omului cu natura, insinuând astfel raiul. Protagonistul filmului este starețul mănăstirii – egumenul Grigorie, a cărui experiență duhovnicească acumulată, l-a încununat cu o cunoaștere profundă a sufletului omenesc și a râvnei acestuia către întoarcerea la starea specifică naturii omenești a lui Adam, dinainte de căderea în păcat.

DISTRIBUIȚI