Elevii din familii defavorizate, care până acum nu puteau participa la orele online sau luau parte cu dificultate la lecţii, din lipsa dispozitivelor, au motive de bucurie: vin tabletele promise de Guvern. În județul Buzău vor ajunge în zilele următoare peste 6000 de tablete. Ele vor fi distribuite elevilor prin intermediul școlilor. Suma la care se ridică o tabletă ajunge la 250 euro plus abonamentul la internet pentru 24 de luni.
În mai puțin de o săptămână, cele aproximativ 6000 de tablete , achiziționate de guvern cu fonduri europene, vor ajunge la Buzău. Ele nu vor fi înmânate direct copiilor, ci reprezentanţilor școlilor care, pe baza unui proces verbal de predare-primire, le vor încredința părinților. Elevii se vor putea folosi de tabletele primite pe toată perioada cursurilor școlare.
Însă, nu toți elevii vor primi aceste gadget-uri. Există niște citerii de departajare pentru selecția beneficiarilor .
-Elevii din învăţământul primar, gimnazial şi secundar, forma de învăţământ de zi cu frecvenţă (clasa pregătitoare, clasele I-XII, şcoala profesională) înmatriculaţi, la început de an şcolar, în unităţi de învăţământ de stat.
-Elevii proveniţi din medii defavorizate.
-Elevii ai căror familii nu deţin niciun dispozitiv electronic cu conexiune la internet
-Elevii care nu deţin, în folosinţă personală, un dispozitiv electronic cu conexiune la internet
-Elevii de cetăţenie română care s-au întors pe teritoriul României de la declanşarea pandemiei de Covid 19 şi care nu au posibilitatea de a dispune de un dispozitiv electronic cu conexiune la internet.
Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Buzău, în situația în care o familie are mai mulți copii la şcoală, aceștia nu vor beneficia de o singură tabletă.
Potrivit unui studiu, efectuat la nivel național, în mediul rural, școala online nu este posibilă pentru toți copiii. Peste 40% dintre elevi nu pot participat la şcoala online. Mai grav, în peste 55% dintre familii nu există un dispozitiv digital pentru fiecare copil. Și mai dramatic este faptul că una din patru şcoli nu are conexiune la Internet, iar 9 din 10 şcoli nu au dispozitive pentru educația digitală. La acest moment în tot județul Buzău , cursurile se desfășoară în scenariul trei, on-line.
Iuliana Sîrbescu / Robert Oprea