17 concurenți au picat încă de la prima probă examenul pentru funcțiile de director plin sau adjunct la școlile și grădinițele din Buzău. Potrivit regulamentului punctajul maxim la testul grilă a fost de 50 de puncte, iar punctajul minim de 35 de puncte. Surprinzător a fost faptul că patru doamne director de la patru școli importante din municipiu n-au obținut punctaj de trecere. Este vorba de Monica Gheorge de la Școala nr.1 „Aviator Mircea Bădulescu”, de Elena Gheorghe de la Școala nr.15 „Emil Palade”, de Elena Veleanu de la Școala nr.6 „Grigore Baștan” și de Angelica Ioniță de la Școala nr.8 „Nicu Constantinescu”.
Ceilalți 13 candidați la fotoliul de director care au fost declarați respinși au fost:
Constantin Cristea – Centrul Școlar de Educație Incluzivă Buzău, Maria Anton – Școala Merei, Ana Avrigeanu – Școala Glodeanu Siliștea, Vasilica Dobre – Școala Vâlcelele, Gina Drăghici – Școala Mărgăritești, Viorel Baragoi Gheorghe – Școala Cislău, Ion Goidescu – Liceul Tehnologic „Sf Sava” Berca, Gina Manea – Școala Puiești, Aurora Mihalcea – Școala Pârscov, Aurelia Moldoveanu – Școala Cislău, Mădălina Neagu – Liceul Tehnologic „Sf Sava” Berca, Ștefan Prahoveanu – Școala Vintilă Vodă și Viorica Rotărescu – Școala Vadu Pașii.
Conform cotidianului Opinia cel mai mare punctaj l-a înregistrat, Pavel Vasilică Neculăiasa, de la Liceul „Ștefan cel Mare” din Rm. Sărat 48, puncte, iar cel mai mic, 25 de puncte, Aurelia Moldoveanu de la Școala din Cislău.
Potrivit calendarului, concursul continuă pe 17 octombrie cu proba de interviu și evaluare a CV-ului. Pentru școlile unde niciun candidat nu va promova examenul cel mai probabil se va organiza anul viitor un nou concurs.