Întâlnire cu peste 100 fermieri din bazinul legumicol
Prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, a fost prezent la o întâlnire cu peste 100 de fermieri din localitățile Glodeanu Sărat, Amaru și Mihăilești, a transmis instituția. Scopul principal al evenimentului a fost promovarea programelor de finanțare pentru mediul rural desfășurate de A.F.I.R. în actuala programare financiară europeană. Alături de directorul adjunct al Centrului Regional A.F.I.R. Sud-Est, Constantin Herda, și de fermieri din zonă s-au discutat modalități de sprijin pentru ca aceștia să beneficieze de programele gestionate de instituția respectivă.
Instituția Prefectului Buzău
”În calitate de prefect al județului Buzău, am susținut întotdeauna că statul român trebuie să fie un partener de încredere pentru fermieri. Pe de altă parte, cred cu tărie că cele mai valoroase experiențe și realități se dobândesc în contact direct cu oamenii și, mai ales, cu gospodarii care muncesc din greu pentru a-și asigura traiul și pentru a contribui la dezvoltarea comunității noastre. În cadrul unei întâlniri importante cu peste 100 de fermieri din comunele Glodeanu Sărat, Amaru și Mihăilești, i-am încurajat pe gospodari să exploreze oportunitatea de a se uni în cooperative, cel puțin în etapa inițială pe partea de input-uri”, a transmis prefectul județului, Daniel Țiclea.
Un moment important al întâlnirii a fost dedicat încurajării lansate de către prefect fermierilor de a-și crea un brand puternic, care să faciliteze vânzarea produselor locale și să contribuie la promovarea agriculturii în zonă.
Instituția Prefectului Buzău
“Am subliniat importanța colaborării și a unității în eforturile lor, pentru a maximiza beneficiile colective și a depăși provocările cu care se confruntă. De asemenea, am îndemnat fermierii să depună toate eforturile necesare pentru a crea un brand național puternic, recunoscut la nivelul întregii țări. Le-am transmis că mândria în ceea ce fac și în realizările lor poate fi transpusă într-un „Brand Glodeanu Sărat” de succes” a mai precizat prefectul Daniel Țiclea.
Florin Zafiu
Cristi Zburlescu














