Reprezentanții provinciei Hebei, una dintre cele mai mari întinderi administrative și demografice din China, s-au aflat sâmbătă dimineață într-o vizită de lucru la Consiliul Județean Buzău. De partea autorităților locale, la întâlnire, au luat parte președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, prefectul județului Carmen Ichim, viceprimarul Ionuț Apostu, se¬natorul Liliana Sbîrnea, deputații Sebastian Lazăr, Dănuț Păle și Sorin Lazăr. Întâlnirea celor două părți a avut scopul de a găsi un acord comun asupra dezvoltării unor proiecte de afaceri, iar partea chineză s-a arătat prima interesată de o astfel de înțelegere. Delegația chineză, condusă de de vicepreședintele Guo Hua, a solicitat părții române să găsească soluțiile de comunicare în baza cărora legăturile de afaceri să prindă contur într-un timp cât mai scurt. Reprezentanții județului au răspuns pozitiv apelului și au dat de înțeles că se prefigurează o colaborare de succes între cele două părți.
Autoritățile locale le-au pregătit invitaților o surpriză. Preț de câteva minute, pe un ecran a rulat un videoclip de prezentare turistică a județului Buzău.
Oaspeții au fost plăcut impresionați, motiv pentru care ulterior delegația chineză a vizitat Muzeul Județean Buzău și apoi Vulcanii Noroioși. La finalul întâlnirii de la Consiliul Județean Buzău, cele două părți și-au împărțit cadouri. De departe, cel mai impresionant a fost cel dăruit autorităților locale.
Vizita delegației provinciei Hebei la Buzău nu este întâmplătoare. O importantă delegația oficială din Republica Populară Chineză, condusă de înaltul demnitar Liu Yunshan, a vizitat, săptămâna trecută, România, și a avut o întâlnire, la Palatul Victoria, cu premierul Mihai Tudose, la care au participat viceprim-ministrul Marcel Ciolacu. Parlamentarul buzoian a scris pe pagina sa Facebook despre această întâlnire.
SURSA FACEBOOK – MARCEL CIOLACU
”România poate fi unul dintre motoarele principale în dezvoltarea și aprofundarea dialogului și a cooperării între statele Europei Centrale și de Est și Republica Populară Chineză…Știm cu toții că economia chineză se află la un nivel extrem de avansat, fiind unul dintre liderii mondiali în domeniu, de aceea consider că este foarte important să găsim acele mijloace prin care să valorificăm în plan regional interesul acesteia de a identifica noi oportunități și pârghii de dezvoltare…Guvernul a luat măsuri pentru a crea un mediu investițional cât mai atractiv, care să stimuleze proiecte mari de investiții așa cum sunt și cele aflate în atenția părții chineze, în domenii majore precum energie/nuclear, infrastructură, agricultură sau IT.”
Florin Zafiu
Nu contest interesul Chinei pentru Romania, Buzău si alte zone din tara. Interesul este mult mai larg decât ceea ce se întâmplă astăzi la Buzău. China face eforturi uriașe sa găsească breșe de a intra in Europa, prin orice mijloace. Cum pe cei de la putere ii interesează mai mult sa atragă capital extern (mult mai facil) decât sa convingă capitalul național prin masuri economice, legislative, viziuni de dezvoltare sau strategii corect făcute (asta presupune pricepere, munca si implicare).
Noi nu vrem, nu știm, nu putem, nu ne convine sa atragem fonduri europene si sa realizam obiective de interes; daca o sa-i aducem pe chinezi, ei vor ști cum sa scoată bani de la Bruxelles, si, împreună cu capitalul propriu, vor putea sa facă ceva pe aici, profitabil in primul rând pentru ei, dar si pentru unii dintre noi!
Comments are closed.