Mai multe blocuri din municipiul Buzău vor intra în reabilitare. Ani de zile s-a vorbit despre acest proiect, însă mulți proprietari au renunțat rând pe rând. Acum municipalitatea a făcut demersuri, iar acest capitol care prevede reabilitarea imobilelor a fost cuprins într-un proiect mai amplu desfășurat cu fonduri europene. Contractul va fi semnat în câteva zile, iar proiectul de reabilitare a blocurilor va începe chiar cu imobilele care au fost anunţate în urmă cu câţiva ani că vor fi anvelopate de vechea administraţie.
Reabilitarea blocurilor se va face atât cu bani europeni, cât și sume de la bugetul local, plus o contribuție a cetățenilor. Pentru acest proiect sunt necesare trei milioane de euro, iar buzoienii vor trebui să restituie o parte din costuri în termen de cinci ani.
Proiectul de hotărâre pentru aprobarea documentaţiei tehnice şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii ”Reabilitarea energetică a blocurilor de locuinţe din Municipiul Buzău, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței de vineri a Consiliului Local.
DENISA IRIMIA